De ce Natalia Barbu nu s-a calificat în finala Eurovision

Din start menționez, e părerea mea subiectivă, neștiințifică, non-obiectivă și mai puțin bazată pe experiența în muzică.

N-am experiență muzicală, n-am studii muzicale, n-am auz muzical, sunt profan în muzică și nici nu tind să o fac pe expertul în domeniu. Dar iubesc frumosul, îmi place tot ce e frumos, etic și tot ce trezește sentiment. 

Apropo, țin mult la sentiment, trăire și frumos - consider aceste valori ca fiind printre principalii piloni în viață.

Participarea Nataliei Barbu la semifinalele selecției pentru Eurovision, mi-a trezit interes. 

Mi-a trezit interes și piesa și solista.

Ieri Natalia nu a trecut în finală, cum precizează unele surse media din Republica Moldova - ”nu a reușit să convingă publicul român că merită să-l reprezinte acest an la Malmo”.

Sincer să fiu, mă așteptam la asemenea decizie, cu toate că un sentiment de colegialitate, un sentiment de mândrie pentru solista noastă îmi dădea speranță că va trece.

Ei uite că rezultatul a fost unul, cred eu, caracteristic pentru situație. Am fost puțin deranjat de acest fapt, dar, cum și în politică ”vox populi, vox Dei”.

În acest context vreau să deschid o paranteză, un alt caz relevant.

De obicei nu obișnuiesc să urmăresc tot felul de emisiuni, concursuri și show-uri televizate - muzicale, acrobatice sau romantice, le consider ca fiind pierdere de timp, epuizare ineficientă și neproductivă a timpului (zic de mine și nu e sugestie pentru alții). Dar iată, participarea Nicoletei Gavriliță la ”Vocea României”, mă motiva să urmăresc concursul respectiv. Am urmări până-n momentul excluderii Nicoletei din concurs. Și aici am fost deranjat și chiar într-un fel sau altul iritat.(nu vreau să reamintesc data excluderii Nicoletei din concurs).

Nicoleta a fost bravo și continui să-i ascult piesele, asta așa, printre altele :)

__________

Aici voi trasa linia, ziceam, nu vreau să intru în detalii în ceea ce ține de calitatea interpreților, prestație, voce etc. Sunt experți în acest domeniu, să spună ei ce au de spus.

Voi atrage atenția la alt aspect și anume impactul ”naționalismului”, percepției ”ei - noi” în asemenea cazuri.

Nu neg faptul, atât Natalia Barbu, Nicoleta Gavriliță, de ce nu Valentina Naforniță, Dan Bălan, Zdob și Zdub și probabil un șir de alți interpreți au succes la concursurile internaționale, sunt apreciați de public, își găsesc mii de fani, dar, când e vorba de alegere, între ”ai noștri și ei” (care au altă origine etnică), cel mai des (zic deseori, nu e axiomă generală, dar majoritatea cazurilor ne demonstrează enunțul), ”spiritul național”, ”naționalismul”(pozitiv, naționalismul patriotic) e bariera subiectivă care dă vot de neîncredere străinilor(zic străini din punct de vedere etnic).

Nu vreau să supăr sau să învinuiesc pe nimeni, nici juriul, nici publicul, nici chiar ”spiritul național” - fac doar o constatare bazată pe observație.

Cât de buni n-am fi ”noi”, cât de deschiși ni s-ar părea alte națiuni, e dificil și pe alocuri imposibil să convingem acest ”spirit naționalist” că ”noi”, cei străini, suntem mai buni de cât ”ei”. Și e imposibil practic.

Cunosc zeci de cazuri de succes a compatrioților noștri plecați peste hotare pentru a cuceri vârfurile ”piramidei sociale”, cunosc tineri care au reușit, care au făcut carieră de succes în diferite domenii, dar... cu mare greu cunosc moldoveni care au reușit să reprezinte un alt stat la Eurovision, să fie aleși în organele reprezentative a altor state, să fie numiți în reprezentări și concursurile internaționale din partea altor națiuni.

Din nou menționez, nu e o regulă generală fără excepții, dar e una care reiese din realitatea existentă. Cât de tare nu ne-am dori noi să visăm, să dorim anumite realizări, viața are regulile, legitățile sale.

Chiar dacă ni se zâmbește și ne par foarte prietenoși, chiar dacă societățile străine par a fi deschise, internaționale, fără bariere - oricum rămânem a fi străini pentru ”ei”. Din bunul simț, din modelul bun de comportament - mereu vom fi acceptați de societățile altor state ca fiind oaspeții bineveniți, vom fi primiți, vom fi puși la masă, vom găsi un job interesant, vom avea perspective de creștere până la momentul când vom intra în ”odaia liderismului”, până la momentul când acțiunile noastre vor avea tendința să demonstrăm că suntem câtuși de puțin mai buni ca ”ei”. Și atunci fiți siguri, indiferent de modul în care vom fin negați, diplomatic sau direct, dar sigur vom fi scoși de pe ”scena primului plan”.

Din nou, regret faptul că Natalia Barbu nu a trecut în finala Eurovision România, nu pot să mă expun vis-a-vis de prestația muzicală a interpretei, nu am dreptul. Dar,  în calitatea mea de spectator/public de fapt e cea mai importantă, mi-a trezit emoții piesa, mi-a plăcut și chiar regret că nu a trecut în finală. Probabil și eu sunt dominat în cazul de față de ”sentimentul naționalist” ceea ce mă face din nou să cred, că ideea expusă mai sus are câtuși de puțin adevăr în ea.

Printre altele, nici eu nu știu în ce măsură aș fi în stare să-mi dau votul ca o persoană din alt stat să reprezinte Republica Moldova la Eurovision, sau cu atât mai mult, să dau votul politic pentru o persoană din alt stat, cât de bun n-ar fi el/ea. Sunt cetățean liber și am dreptul să aleg și alte națiuni sunt libere și au dreptul la libera alegere, asta e tot.

Voi reveni la acest subiect, voi reveni la subiectul Cristinei Iovu, voi reveni la percepția compatrioților noștri migrați peste hotare.

P.S.

În discuția cu un prieten bun, de la care am multe de învățat mi-a zis o frază: ”oamenii de succes - reușesc și pe Lună să realizeze ceva frumos și interesant, or, în cazul lor, conjunctura, mediul, societatea nu sunt factori determinanți. Omul de succes nu găsește scuză în faptul că Republica Moldova o duce greu și nu poate realiza ceva, omul de succes nu caută țara istoriilor frumoase pentru a fi împlinit, el realizează, el creează, el se simte împlinit oriunde și oricând. ”

În ultimă instanță, fericirea e un factor subiectiv, e o percepție care nu ține de loc, de stat, de societate, e suma realizărilor mici făcute zilnic. Fericirea realizărilor nu e un termen de obiectiv mediu sau de lungă durată, e de moment, e zilnic, e ceea ce suntem noi de fapt și cum percepem interacțiunea noastră cu mediul. Fericirea e în noi, oriunde ne-am afla...