MOTTO

Viețile noastre se încheie în ziua în care ramânem tăcuți în privința lucrurilor care contează...

joi, 6 octombrie 2011

Ce-şi doreşte de fapt Formuzal?



În ultima perioadă se observă o ascensiune în declaraţii şi acţiunile politice a başcanului Formuzal.
Problema iscată în jurul limbei de stat, declaraţii ce au scop diminuarea încrederii în politica de la Chişinău, apelul către premier de a candida la funcţia de preşedinte, tandemul cu Dodon, crearea unui partid politic etc.
Apare totuşi un semn de întrebare, cărui fapt se datorează această înviorare politică şi ce stă de fapt la spatele acestor declaraţii şi acţiuni.

Populaţia UTA Găgăuzia conform ultimul recensământ depăşeşte numărul de 150 mii de locuitori(aproximativ 5% din populaţia RM). Desigur, cu anumite rezerve, faptul că este un partid mai mult regional, ar permite accesul în Parlamentul RM cu un număr relativ mic de voturi, irelevant pentru decizii politice, dar important pentru anumite alianţe în Parlament.

Gestul başcanului poate fi înţeles din punct de vedere logic, o funcţie trezeşte interes pentru ascensiunea într-o funcţie mai avansată, aceasta ar fi una din explicaţiile activismului politic exagerat al başcanului.

O altă ipoteză ar fi colaborarea başcanului cu un partid din actuala legislatură, în vederea creării unui partid marionetă, pentru asigurarea voturilor pe diferite segmente de electorat. Vizita la Comrat a premierului, declaraţiile lui Formuzal în favoarea premierului Filat, ne face să credem că în spatele declaraţiilor lui Formuzal e anume PLDM-ul. E doar o ipoteză.

Constituţia RM permite dreptul la libera exprimare, crearea formaţiunilor politice, participarea la procesele decizionale etc.
Alta e problema, tot mai multe voci sunt deranjate de declaraţiile başcanului.
Relaţiile cu minorităţile trebuie să fie pe picior de toleranţă dar şi respect reciproc. În cazul de faţă, Formuzal nu face mai mult de a tensiona anumite aspecte a relaţiilor dintre majoritate şi minoritatea găgăuză.
Astfel, dacă başcanul Formuzal, cu adevărat are intenţii nobile şi este predominat de spiritul patriotic în vederea stabilirii unui dialog permanent, instituţionalizat şi constructiv dintre centru şi autonomie, ar fi bine să mediteze puţin înainte de a face anumite declaraţii sau acţiuni politice şi anume, care pot fi consecinţele ce se răsfrâng asupra relaţiilor interetnice din RM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu