Nu vreau să o dau în teorii filosofice, îmi place să fiu mai aproape de realitatea de zi cu zi.
Desigur nu ne amintim nașterea, ne este povestită de părinți.
Apoi urmează grădinița, liceul/colegiul, universitatea(unde profesorii îți bagă pe gât masteratul, genurile licența nu se consideră studii superioare, revin și la întrebarea respectivă). Pe parcursul acestor ani, trăim cu viitorul - rezultate bune la un seminar, note la sesiune, licența să fie de succes etc. O facem din mai mlte considerente, fie să nu dezamăgim părinții, fie să fim băieți și fete ”bravo” în fața celor care ne cunosc, sau poate cu visul că după finisarea studiilor cu rezultate bune, șeful unei întreprinderi, ne va chema, va cere diploma de absolvire și fiind uimit de rezultate, ne va oferi serviciul visat cu salariul care ne rezolvă toată problema vieții.
Suntem obișnuiți să trăim în visuri, e mai comod acolo, nu te deranjează nimeni, îți creezi lumea ta și totul e bine...
Anii se scurg puțin câte puțin, la un moment realizezi că multe ai pierdut, că ai un car de ani în spate și cam puține realizări de care să te bucuri cu adevărat. Apar regrete, dezamăgiri și iarăși, visul spre un viitor mai bun.
De ce nu ne zicem: ”vreau să trăiesc prezentul, să simt gustul la fiecare clipă oferită de viață, să fiu fericit de la cele mai mici detalii oferite de soartă”.
Nu zic aceste fraze în defavoare unui comportament organizat, obiectivelor de scurtă și lungă durată; o spun din considerentul că cei mai mulți dintre noi pierdem contactul cu realitatea, prea mult ne avântăm într-un viitor care nu există la moment, și să fim realiști, poate să se piardă în orice moment, viața e imprevizibilă...
Și cum zicea Nicolae Chirtoacă, acum câteva minute la Fabrika: ”calea este totul, punctul final este iluzie...”
P.S.
Astăzi, la intersecția străzilor 31 august cu B. Bodoni, chiar pe trecerea de pietoni era cât pe ce să fiu lovit de un șofer foarte atent, care conducea regulamentar cu peste 90 la sută.
Astăzi, la intersecția străzilor 31 august cu B. Bodoni, chiar pe trecerea de pietoni era cât pe ce să fiu lovit de un șofer foarte atent, care conducea regulamentar cu peste 90 la sută.
Sigur viitorul meu își găsea finalul undeva pe acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu